iConcert

cLoverFest 2010 la Muscel

Între 27 şi 29 august 2010, la Muscel din Dâmboviţa are loc festivalul “cLoverFest” 2010.

cLoverFest este un festival de coveruri dedicat iubitorilor de muzică bună, cântată live pe un vârf de deal, la sfârşitul verii, după ce se strânge „cloverul” – trifoiul, cum se zice pe la Muscel.

Program cLoverFest 2010:

Vineri, 27 August:

„Shame, shame, shame” dacă n-ai ajuns la Muscel şi nu ţi-ai montat cortul! Am pregătit o porţie zdravănă de rock cu cei de la Progeria, Incipient, Chrom Dioxid, Glissando până pe la miezul nopţii.
Nightlosers urcă apoi pe scenă să-ţi arate cum să-ţi pierzi întreaga noapte pe ritmuri amestecate de rock-etno-blues. Eşti liber să calci iarba-n picioare cu „Blue suede shoes”!
Trupa C.O.D. vin să aducă un tribut AC/DC cum numai ei ştiu s-o facă. Dar aşteaptă-te la surprize: îi vom auzi cântând şi melodii celebre în discoteci prin anii ’90.

Sâmbătă, 28 august:

Cântările încep devreme. Stai pe pajişte, la o bere sau o ciorbă aburindă, să-i asculţi pe cei care s-au înscris la Open Mike. În pauzele pentru probe de sunet ai timp să faci o plimbare prin împrejurimi.
Pe scena cLoverFest urcă în această seară Idol, Stillborn, 9.7 Richter, Up to Eleven, Recycle Bin să-ţi arate cum fac coveruri în sil propriu. Însă concertele nu se termină aici.
The Spiteful au venit tocmai din Portugalia să cânte pe scena de la Muscel. În muzica lor vei recunoaşte influenţe Sepultura, Metallica, Depeche Mode, Nick Cave, sau Morphine.
Desigur că cei de la Trooper n-au cum să nu cânte piese de pe albumele Iron Maiden, pe când Cyfer a pregătit, în stilul său caracteristic, improvizaţii blues-rock.

Duminică, 29 august:

Începe iarăşi la o cafea sau o ciorbă fierbinte după ce-ai pierdut noaptea la concerte. Microfonul este din nou deschis pentru cei care vor să urce pe scenă.
În închiderea festivalului – Andărcavăr Bend (Târgu Mureş): coveruri pe bune şi parodii pe
melodie.

Festivalul se desfăşoară în satul Muscel din judeţul Dâmboviţa.

Bilete:

Biletele se pot procura la intrare.
Preţul unui bilet este de 40 lei pentru toate cele 3 zile de festival, 25 lei pentru o singură zi.
Elevii beneficiază de reducere, acces gratuit pentru copiii sub 14 ani.

Cum se ajunge:

Satul este situat la aproximativ 130 de km de Capitală pe drumul Bucureşti-Târgovişte-Pucioasa-Moroieni-Sinaia. Dacă n-ai maşină vii cu microbuzul până în Moroieni. Dacă vii cu maşina, tot aici vei face parcarea. Restul drumului (3 km de urcuş lejer) se parcurge la picior cu rucsacul în spinare.
*Instalarea corturilor în zona de camping amenajată în poiana festivalului este gratuită, pe
baza biletului. Accesul publicului la festival se va face vineri, 27 august 2010, începând cu orele 16:00.

Scris de Lucian pe 19 Jul 2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

anti-spam: *