Primul festival de „cover-uri” din România îşi aşteaptă fanii la sat. Mai exact, undeva pe drumul dintre Sinaia şi Târgovişte, într-o poiană din satul Muscel de lângă Moroieni. Aici, la vreo 130 de kilometri de Bucureşti, trupele invitate vor cânta piese celebre în versiune proprie.
Aflat la a doua ediţie (sau prima, dacă ţinem cont că organizatorii numesc evenimentul din 2009: „ediţia zero”), cLoverFest ţine 3 zile şi promite „prieteni, muzică live, atmosferă de pub, aer de munte…”. Berea la dozator, ţuica şi brânza locală, mâncarea la ceaun vor fi „acompaniate”de formaţii ca Nightlosers (foto), Trooper sau Recycle Bin. În fiecare zi, în pauzele dintre concerte, vor fi şi secţiuni „open mike”, în care participanţii vor putea, la rândul lor, să îşi demonstreze talentul muzical.
Accesul la evenimentul care are loc între 27 şi 29 august se face pe bază de bilet, în valoare de 40 de lei pentru toate cele trei zile sau 25 de lei pe zi. În acest preţ intră şi camparea, participanţii având posibilitatea de a înnopta acolo în propriile corturi. Iar asta e şi varianta cea mai bună, având în vedere că poiana se află la capătul unui drum forestier pe care nu se poate ajunge decât pe jos sau cu autoturisme de teren. Elevii beneficiază de reducere, iar copiii sub 14 ani au accesul gratuit. de ROBERT BALAN