Uichendist.ro – Eugen Istodor

Aici plecam de-acasă

cLoverFest Muscel Dâmbovița, 27-29 august. “Inițiat de o mână de prieteni care s-au adunat la “o baută” … ca-n povești”

Sunt mai multi organizatori… a răspuns la întrebări Ovidiu Florea.

cLoverFest este initiat de o mana de prieteni care s-au adunat la “o bauta” … ca-n povesti.. baura ei ce baura… pana au avut ideea unui festival de coveruri.
ovidiu florea 2

Ce-i cu festivalul ăsta? Ce vrea el să spună?
Nu ştie încă să vorbească, abia de îngaimă, dar crede în lucruri simple şi pare sincer.

De ce Muscel? Care Muscel? Cine e Muscelul acesta?
E un loc fără gaze de eşapament, unde îţi auzi sângele şi gândurile până le înţelegi; 60-70 de oameni, 20-22 de case, pitit în fundul unei văi!

Cine v-a băgat muzica-n cap?
Răspuns comun: “Pittiş Show” şi tot ce a scăpat înainte, pe LP-uri… Sfinx, Phoenix…. lista continuă cu variaţiuni personale, 2 mai-ul, Vama de demult, gările dinspre munte şi dinspre mare şi chitările din dotare.

Care-i istoria personală a muzicii pentru dvs? Ce ascultaţi în copilărie, adolescenţă, acum?
Acest “dvs.” e ca în întrebarea aia: “ce artişti celebri cunoaşteţi?” “- Păi suntem mai mulţi!”. Să-l considerăm “locul geometric al punctelor definite de relaţia…”..
Răspuns personal: de la Mozart – că toată lumea cunoaşte acest “cuvânt” – până la Dan Berglund, că oricum nu mai înţelege nimeni.

Ce vă enervează azi în România?
Ce întrebare simplă! Cozile la “micături”!
Ce vă place azi în România?
Ce întrebare simplă! Ne place ce facem!
Ce aveţi în cap?
Să fim prieteni că merită, să stăm împreună, să fim împreună.
Care-s tradiţiile de Muscel?
La fel ca în România de la ţară: “sorcova de la bătrână învăţată la română…”, Vasâlca… astea-s de iarnă.. Sâmedru etc.
Ce mâncare-băutură sunt în Muscel bune de tot?
Eheee, caşcaval afumat, neafumat, covrigi de caşcaval, afumăturile de porc pitite până vara târziu în garniţe, pastrama primăvara, ţuica domoală, de vorbă şi de masă.
Cum e un amurg în Muscel?
Te auzi, printre greieri şi mugete.
Cum e un răsărit în Muscel?
Te auzi, printre mierle (dacă nu dormi la ora aia); daca dormi, te aud vecinii.. că sforăi în linişte! În liniştea lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

anti-spam: *